RSS

Paştele între misticism şi realitate !!!

13 Apr

Se spune că Isus a murit în Vinerea Mare şi că a înviat în dimineaţa de Duminică. Drept rezultat al acestei învăţături, omul a instituit sărbătoarea numită Paştele.Prin cercetarea scripturilor oricine poate descoperi că întregul concept al morţii lui Isus vinerea şi al învierii Sale în ziua de duminică este contrar Bibliei. Cu alte cuvinte, această tradiţie contrazice în mod direct cuvântul lui Dumnezeu.

Înainte de a intra în studierea morţii şi a învierii lui Isus trebuie să abordăm mai întâi istoria Paştelui. Vom privi de asemenea şi simbolurile Paştelui: iepurii şi ouăle. Ce au de a face iepurii şi ouăle cu naşterea lui Isus? Ba mai mult, de când fac iepurii ouă? Dacă cercetaţi Paştele  în majoritatea enciclopediilor, veţi descoperi că acesta are multe obiceiuri şi legende care în origine sunt păgâne şi care nu au nimic de a face cu Creştinismul.

Paştele a fost numit după Eostre (uneori scris şi Eastre) [în limba engleză termenul de Paşte este tradus prin „Easter”], marea zeiţă anglo-saxonă a primăverii, a fertilităţii şi a noii vieţi. Alte zeiţele teutonice ale fertilităţii asemănătoare acesteia erau cunoscute în mod variat sub numele de Ostare, Ostara, Ostern, Eostra, Eostur, Eastra, Eastur, Austron şi Ausos. Numele ei a fost derivat din cuvântul antic pentru primăvară, „eastre”. Astfel se poate vedea cum „timpul lui Eastre” a devenit „timpul Paştelui” [Easter time, în limba engleză].Legenda spune că Eastre a găsit într-o iarnă o pasăre rănită pe câmp; pentru a o salva de la moarte, zeiţa a transformat-o într-o iepuroaică, aceasta păstrând însă capacitatea de a depune ouă. Pentru a-i mulţumi binefăcătoarei sale, iepuroaica decora ouale făcute şi i le dăruia zeiţei. Din această legendă s-a născut şi tradiţia ca iepuraşul să aducă daruri copiilor.Iată aşadar cum bietului iepuraş i s-au pus nişte ouă roşii între lăbuţe şi a fost creştinat.

În ciuda faptului că Isus Însuşi a spus că El va fi în mormânt 3 zile şi 3 nopţi, oamenii au apărut cu tradiţia că Isus a murit în Vinerea Mare şi că a înviat Duminică în zori. În urmarea acestei tradiţii, nu numai că nu se observă una din Sfintele Zile ale lui Dumnezeu,care este Paştele, ci se şi neagă cuvintele lui Isus. Căci Isus a dat semnul de şedere în mormânt 3 zile şi 3 nopţi. Tradiţia Vinerii Mari şi a Paştelui nu se aliniază în mod clar cu Scriptura pentru că prin urmarea acestei tradiţii timpul cel mai mult pe care Isus l-ar fi stat în mormânt este de 1 zi şi 2 nopţi.

Conform tradiţiei, dacă Isus a murit vinerea, El ar fi fost în mormânt vineri noaptea, sâmbătă ziua şi sâmbătă noaptea. Nu am putea număra duminica deoarece în Ioan 20:1 se afirmă că în prima zi a săptămânii (care este duminica), Maria a venit la locul unde era El îngropat pe când încă era noapte. În Luca 24:1-6 ei descoperă că piatra care era pusă la intrarea în mormânt a fost îndepărtată şi un înger le-a spus că Isus deja înviase.Cam nu se potrivesc unele lucruri.Cum adică? Iisus a zis că va fi în mormânt 3 zile şi 3 nopţi iar apoi v-a învia, dar Biblia ni-l dă înviat după doar o zi şi jumătate.Destul de ciudat!

Probabil că v-aţi întrebat de multe ori de ce această sărbătoare nu are dată stabilă, la fel ca şi Crăciunul de exemplu. Şi oare de ce data „învierii” variază de la cateva zile la câteva săptămâni, în decursul anilor? Duminica de Paşti cade în prima duminică după prima lună plină de după 20 martie, data nominală a echinocţiului de primăvară (la care uneori se face referinţă ca la primăvară). Aceasta este ziua (sau perioada de zile) din primăvară în care zilele şi nopţile au o lungime aproximativ egală. Acesta este un timp de sărbătorire a noii vieţi, învierea naturii din moarte, şi are în mod tipic şi rituri de fertilitate caracteristice. În vremurile antice se sacrificau fecioarele, închinarea la zeii şi zeiţele de fertilitate.

Serviciul de Paşti de la răsăritul soarelui, care este practicat în multe biserici creştine, îşi are originea în anticul obicei păgân de a spune bun venit zeului soare în cadrulechinocţiului de primăvară – când ziua începe să depăşească lungimea nopţii. Acesta era un timp de sărbătorire a întoarcerii vieţii cât şi a reproducerii din cadrul vieţii animale şi a plantelor. Închinarea la zeul Soare la răsăritul soarelui este ritualul religios condamnat de Domnul, aşa cum este înregistrat în Ezechiel 8:15-18.

    Şi El mi-a zis: „Vezi, fiul omului? Vei mai vedea şi alte urâciuni mai mari decât acestea! Şi m-a dus în curtea dinlăuntru a Casei Domnului. Şi iată că la uşa Templului Domnului, între pridvor şi altar, erau aproape douăzeci şi cinci de oameni, cu dosul întors spre Templul Domnului şi cu faţa spre răsărit; şi se închinau înaintea soarelui spre răsărit. Şi El mi-a zis: „Vezi, fiul omului? Este prea puţin oare pentru casa lui Iuda că săvârşesc ei urâciunile pe cari le săvârşesc aici? Trebuia să mai umple şi ţara cu silnicie şi să nu înceteze să Mă mânie? Iată că ei îşi apropie ramura de nas! De aceea şi Eu, voi lucra cu urgie; ochiul Meu va fi fără milă, şi nu Mă voi îndura; chiar dacă vor striga în gura mare la urechile Mele, tot nu-i voi asculta”

Dar ce sărbătoare este înainte de Paşte? Floriile. Intrarea Domnului în Ierusalim şi întâmpinarea lui cu flori. Nimic păgân în asta, dar Sărbatoarea Floriilor are stravechi rădacini, ea fiind atestată în societatea romană ca zi dedicată zeiţei Flora, peste care creştinismul a suprapus sărbătoarea Intrarii Domnului in Ierusalim (Floriile, in terminologia populară). În ziua de florii se aduc în casă ramuri verzi de salcie, întrebuinţate atât în ritualurile casnice cât şi în cele bisericeşti. Acestea întruchipează simbolul castităţii şi al renaşterii anuale a vegetaţiei, un substitut fitomorf al zeiţei Flora. Ramurile păstrate la icoane se pun pe foc vara, în momentul în care începe vreo furtună, sau se aruncă în curte când începe să bată grindina.

În Banat şi Transilvania, în ajunul Floriilor, fetele mari aveau obiceiul de a pune căutătoarea (oglinda), împreuna cu o camaşă curată, sub un par altoit, trebuind neapărat ca, a doua zi de dimineaţă, răsăritul soarelui să le găsească acolo, oglinda fiind ulterior intens folosită în farmecele de dragoste şi sănătate.Sâmbăta dinaintea Floriilor, numită şi Sâmbăta lui Lazar, se practică datina Lăzărelului, practica care aminteşte de un stravechi zeu al vegetaţiei ce murea şi renăştea la începutul fiecarei primăveri.

Iepuraşul de Paşti îşi are originea în credinţele pre-cristiane ale fertilităţii. Iepurele, cel mai fertil animal, era văzut ca un simbol al renaşterii întregii naturi în această perioadă a primăverii. Prima apariţie a iepuraşului ca simbol al Paştelui a avut loc în Germania, apărând menţionat în cărţi în jurul anului 1500.

În Bucovina, în noaptea de Paşte, după slujba de Înviere, există obiceiul aprinderii “focurilor de veghe”. Pe dealuri sunt aprinse focuri puternice care ard toată noaptea, iar sătenii se adună în jurul focului şi povestesc întamplări din viaţa lui Iisus. După care intervine un element mai puţin religios, baieţii sar pe deasupra focului, pentru a îndepărta duhurile rele din gospodării.

Aşadar, la fel ca multe alte lucruri în lumea aceasta, nici Paştele nu e ceea ce pare la prima vedere. Nicidecum nu-şi are originile doar de acum aproape 2000 de ani, ci a fost sărbătorit, sub o denumire sau alta, de multe alte civilizaţii cu mult înaintea suprapunerii lui peste ritualurile şi obiceiurile păgâne care-i stau la bază.

Gânduri bune tuturor celor care au avut curiozitatea şi interesul de a citi până aici.

de Cristi Ignat

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Aprilie 13, 2012 în Uncategorized

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: