RSS

Inima de ROMÂN…

21 ian.

Suntem cu mult depăşiţi de viteza sângelui nostru vulcanic care se manifestă când e vorba de politică, de petreceri, cand e vorba de răfuieli între clanurile mafiote, dar este aproape inexistentă când vine vorba de muncă. Poate ca acesta este un motiv pentru care azi nu avem străzi, agricultura este la pământ, industriile ne-au murit pe capete, cumpărăm pui ungureşti şi pere turceşti în neştire şi ne văităm că n-am avut noroc în viaţă când trebuia.
În urmă cu ani buni eram „grânarul Europei”.Acum cumpărăm pâine facută din faină din export, în timp ce buruienile domnesc peste câmpiile noastre.E incredibil că noi cumpărăm din supermarket varză din Brazilia, ceapă din China, cartofi din Polonia,ceapa verde din Germania şi importăm lapte din Ungaria în timp ce laptele ţăranilor este aruncat animalelor.Cumpărăm fasole din Grecia,mere din Turcia şi struguri din Italia.Importăm ciment,noi care eram un mare producător pentru Europa.Importăm carne în timp ce fermele stau părăsite.Aducem apă din Franţa,din Cehia când noi avem unele din cele mai pure izvoare din Europa.E inadmisibil aşa ceva!
Noi ca popor nu am avut niciodată nevoie de nimic din afara ţării.Totul era aici la mâna noastră indiferent despre ce era vorba.Am avut câmpiile şi această climă perfectă pentru zecile de legume şi fructe pe care le produceam.Dealurile Moldovei pentru cele mai bune vinuri.Însuşi Napoleon îşi ducea vin de la noi din Moldova.Avem munţii plin de izvoare cu apă pură si limpede. Avem una din cele mai bune bucătării din lume cu cele mai savuroase mâncăruri tradiţionale.Avem opere de artă minunate întruchipate în sculpturile lui Brâncuşi şi în picturile lui Grigorescu.Avem o culoare unică în lume.Singura culoare care nu a putut fi încă reprodusă.E vorba de celebrul „albastru de Voroneţ”.Avem marea,munţii si delta Dunarii din punct de vedere turistic.În 1364 am inventat oina.Americanii au fost descoperiţi abia după încă 130 de ani, însă ei pretind că au inventat acest joc şi l-au transformat in baseball. Ne produceam singuri atât celebrele Dacia,Aro şi Olcit cât şi toate utilajele agricole şi industriale de care aveam nevoie. Erau vremuri cand nu ne umileam în faţa ruşilor pentru gazul metan.Ne exploatam singuri resursele naturale şi ne foloseam cumpătat de ele, indiferent ca este vorba de minereuri de aur, minereuri de fier,de sare sau gaz. În ţara noastră am devenit sclavii străinilor care au pus mâna pe toate resursele noastre naturale! Ne-am facut celebrele baraje din munţi pentru electricitate. Nu am importat niciodată electricitate.Dar acum o facem! Acum importăm de toate, căci „sunt mai bune”.Aşa suntem noi, e mai bun ce e al altuia.Indiferent cine ai fi,indiferent ce ai face,cu oricât de buna credinţă ai fi dacă vei încerca să faci ceva şi vei avea şi norocul să-ţi iasă vor apărea cei care vor încerca să te doboare.Fără nici un interes aparent, doar aşa… ca aşa-i la noi!
Suntem mari „paparazzi”, ne hăituim şi ne batjocorim actorii, artiştii sau oamenii de valoare. Poate că mulţi consideră că suntem un neam de rataţi.Poate că unii chiar sunt,însă în general am fost şi vom fi cu siguranţă reprezentaţi şi mai departe în elita lumii.
Dacă Poenaru nu ar fi inventat stiloul poate scriam şi acum cu creionul.Mircea Eliade a fost primul scriitor care a realizat o istorie a religiilor din intreaga lume.Ştefan Odobleja e considerat părintele ciberneticii.Nicolae Păulescu a inventat atât de utila insulină.E aproape derizoriu să-l amintesc pe Henri Coandă care a inventat avionul cu reacţie.A doua limbă în cadrul corporaţiei Microsoft este româna.Avem zeci de specialişti în cele mai mari şi puternice laboratoare de ştiinţă şi cercetare din lume.
Celebrul Turn Eiffel,simbolul şi minunea Franţei e construit integral din oţel de la Reşiţa.În 1858 Bucureştiul a devenit primul oraş din lume iluminat cu petrol şi prima rafinărie a petrolui.Dumitru Văsescu construieşte automobilul cu motor cu aburi(1880),Alexandru Ciurcu construieşte prima ambarcaţiune cu reacţie (1886).În 1906 Traian Vuia a inventat avionul cu tren de aterizare pe roţi cu pneuri.Cu “Vuia I” acesta reuşeşte prima decolare fără să folosească nici un mijloc ajutător, numai cu aparate aflate la bord. Astfel a devenit primul avion din istorie.Vaccinul antiholeric a fost inventat de Ioan Cantacuzino, vaccin care a salvat viaţa a milioane de oameni.
Pila Karpen este o pilă electrică, inventată de Nicolae Vasilescu,care furnizează energie de 56 de ani, fără întrerupere.Aparatul este, de fapt, un perpetuum mobile, adică un dispozitiv care generează energie la nesfârşit fără intervenţie din exterior.Un lucru clasat de oamenii de stiinţă americani ca fiind imposibil de realizat.Şi totuşi noi l-am făcut şi încă există.
Toţi au fost români.Şi încă mai sunt mulţi,mulţi cu care să fim mândri că aparţinem acestui neam. Deci acum că am prezentat şi argumente,chiar nu cred ca suntem un popor de rataţi.Pentru cei care cred aşa ceva, nu-i ţine nimeni aici, sunt o gramadă de oferte la bilete de avion…doar dus!
Dar dacă tot suntem aici,dacă tot ducem în spate o istorie grea şi lungă al unui popor de oameni muncitori ar trebui să ne comportăm ca atare.Şi dacă nişte „eunuci” au adus ţara unde e acum, poate ar trebui să ne reevaluam fiecare conduita şi principiile şi să facem tot posibilul să schimbăm aceste lucruri.
E prea târziu? Dacă respiri şi ai citit aceste rânduri înseamna că mai putem.
romania-faccia

 
Un comentariu

Scris de pe ianuarie 21, 2013 în Uncategorized

 

Un răspuns la „Inima de ROMÂN…

  1. Roxana Cozma

    martie 28, 2013 at 10:05 am

    Imi place unghiul dumneavoastra de vedere, exprimat cu eleganta, convingator, generos si, nu in ultimul rand, vibrant.

     

Lasă un răspuns către Roxana Cozma Anulează răspunsul